Producția de cărbune activ este împărțită în două etape: carbonizare și activare. Carburizarea înseamnă încălzirea materiei prime în condiții de izolare a aerului. Carburizarea poate descompune materiile prime în gaze precum apa, monoxidul de carbon, dioxidul de carbon și hidrogenul. În același timp, poate descompune materiile prime în fragmente și le poate combina într-o structură stabilă. Activarea este încălzirea materialului carbonat în condiții de oxidare, folosind de obicei aburul de apă ca agent oxidant.

După activarea carbonatului la temperatură ridicată, proprietățile chimice ale carbonului activ sunt stabile, rezistente la acizi puternici și alcali puternici, pot rezista efectelor scufundarii în apă, temperaturi ridicate și presiuni ridicate, nu sunt ușor de spart.

Dacă apertura cărbunului activ este în principal microporoasă, are un efect bun asupra materialelor din faza gazoasă sau lichidă cu greutate moleculară mare și mică. Dacă porile medii și microporile cărbunului activ sunt mai dezvoltate, cărbunul activ este potrivit pentru a adsorbi substanțe cu greutate moleculară și diametru mai mare în faza lichidă.

În tratamentul apei, diametrul molecular al adsorbentului este mult mai mare decât absorbția în fază gazoasă, astfel încât cărbunul activ utilizat în tratamentul apei necesită pori mari adecvate, proporții de pori medii și micropori în dezvoltare.

În tratamentul apei reziduale specifice, cu cât este mai mare suprafața cărbunului activ și cu cât este mai mare orificiul, cu atât este mai bine efectul decolorării, deodoranței și reducerii COD. Deci, în tratarea apei, alegerea de a utiliza aproximativ 300 de mâini de cărbune activ poate face economii mai mari.